Casa numărul 11
- Home
- Campanie

Casa numărul 11
Casa Nr. 11 este GATA!
Am promis că facem tot ce ne stă în puteri ca până de Paște să fie gata și iată că după aproape 6 săptămâni de muncă, am reușit să ajungem la finalul celui de-al 11 lea proiect "Casa Marius si Prietenii" de această dată pentru bunica Nela care după o viață plina de sacrificii pentru alții își poate trăi în tihnă anii bătrâneții. Când am ajuns la dumneaei locuia între 4 pereți ce stăteau să se prăbușească, cu tot cu jumătatea de acoperiș pe care o avea deasupra.
Bineînțeles că am întâmpinat greutăți, probleme însă astăzi vrem să ne reamintim numai faptele bune și să ne bucurăm împreună cu bunica Nela de rezultatele noastre. Lacrimile ei de fericire și cuvintele adresate nouă nu pot fi nicicum descrise. Am simțit încă o dată cât de puternici suntem împreună prin faptul că reușim să schimbăm viețile lor în mai bine!
Sărbătorile pascale sunt aproape iar noi vom cinsti în acest fel numele Domnului Isus Hristos care s-a jertfit pentru iertarea păcatelor noastre! Să învățăm, puțin câte puțin, să fim cu-adevarat mai buni! Despre iubire, iertare și jertfă nu poți niciodată să spui că oferit destul, NICIODATĂ!
Curând vom începe cea de-a 11 a noastră casă va fi în județul Dolj, comuna Vela, sat Suharu pentru bunica Nela iar lucrările vor începe chiar în această lună(sfârșitul lui februarie) dacă timpul ne va fi prieten!
Bunica Nela are 70 de ani și este un om cum rar îți este dat să întâlnești. Casa ei a fost practic dărâmata de timp și vreme și chiar a încercat să facă împrumut la bancă pentru a o repara însă suma acordată a fost una infirmă... "Casa" actuală reprezintă un real pericol de a cade la un vânt mai puternic iar dacă unul dintre pereții fără acoperiș cade...treage totul după el și putem avea o tragedie pentru care bineînțeles că nimeni nu va răspunde, nimeni nu va fi vinovat
Iar cei care doresc pur și simplu să ne susțină activitatea o pot face în pusculița noastră . PUȘCULIȚA NOASTRĂ:
Donatii prin PayPal: PayPal: https://www.paypal.me/donatiinuk
REVOLUT : 0787554842 http://revolut.me/mariusprietenii
Donații cu absolut orice card(inclusiv revolut) , in orice monedă şi comision 0 direct pe site-ul asociației noastre : https://www.mariussiprietenii.com/
Transfer bancar in conturile asociației: Titular cont: Asociatia Marius si Prietenii
Cont Lei: RO42RNCB0133163415260001
Cont EURO:RO15RNCB0133163415260002
Cod Swift: RNCBROBU
Cod Bic: RNCB
Banca Comercială Română, sucursala oraşului Titu, județul Dâmbovița
Pentru cont de UK vă rog să trimiteți un mesaj pe pagina de Facebook sau e-mail: bmbbuildingservices@gmail.com
Mulțumesc